Fonduri Europene

Dezvoltare rurala si fonduri europene

Evoluţiile recente în sistemul de finanţare europeană prin Politica Agricolă Comuna (PAC) confirmă două tendinţe majore, care au putut fi observate chiar din primii ani ai deceniului trecut:

• orientarea predominantă către finanţarea programelor de dezvoltare a spaţiului rural (până acum aproximativ un deceniu, prioritatea era acordată finanţării agriculturii prin plăţi directe pentru fermieri şi subvenţii) şi
• creşterea complementarităţii finanţării agriculturii şi a spaţiului rural cu finanţarea prin alte politici (în special cea regională), cu scopul esenţial de a promova un proces general de coeziune economică, socială şi teritorială.

Semnificaţia majoră a acestui nou context de finanţare este ca, prin bugetul comunitar, comunităţile rurale pot primi în prezent bani pentru a-şi susţine strategii de dezvoltare, scop în care finanţările prin programe specifice mediului rural pot fi corelate cu programe de finanţare prin politica regională, politica de mediu, politica de întreprindere, politica în domeniul educaţiei, etc.

Pentru a beneficia eficace de sistemul intervenţiilor comunitare, problema majora
pentru comunităţile rurale româneşti este legată de:

• - identificarea diferitelor oportunităţi de finanţare;
• - elaborarea unui portofoliu de proiecte adecvat propriilor optiuni de dezvoltare;
• - găsirea surselor de co-finanţare.

Aparent nu foarte complicat, un astfel de demers este condiţionat esenţial de elaborarea unei strategii de dezvoltare durabilă, dezvoltarea resursei umane şi promovarea de parteneriate public - privat pe arii tematice prioritare de interes comun, de preferat în asociere cu administraţii teritoriale învecinate.

Având în vedere complexitatea unei astfel de abordări şi ţinând cont de situaţia particulară a ruralului românesc (infrastructura economică şi socială deficitară, proprietate fragmentată, cu predominanţa fermelor de semi-subzistenţă; fragilitate structurală, în multe cazuri chiar monoproducţie; calitate slabă a antreprenoriatului şi lipsa surselor de investiţii, calitate slabă a serviciilor şi nivelul redus de educaţie şi formare profesională a forţei de muncă; rigiditate la schimbare şi elasticitate redusă a ofertei), rezultă că rolul motor în dezvoltarea rurală şi în valorificarea oportunităţilor oferite de contextul european trebuie să revină administraţiei publice.